[...]
Odată cu izbucnirea războiului, Germania a început primul stadiu a ceea ce avea să fie numit Holocaust, masacrarea premeditată, la scară industrială, a 9 până la 11 milioane de oameni, (cifrele sunt aproximative). Grupurile considerate "indezirabile" îi includeau, în special, pe evrei, polonezi, prizonierii ruşi de război, slavi, rromi, sinti, persoanele cu probleme mentale sau handicapuri fizice, homosexualii, Martorii lui Iehova, disidenţii politici şi comuniştii.
Deşi toate aceste grupuri au fost ţinta asasinatelor germane, evreii au fost ţinta principală a uciderilor în masă, între 5 şi 6 milioane de evrei fiind ucişi de nazişti şi de colaboratorii lor.
La început, germanii foloseau plutoanele de execuţie, Einsatzgruppen, pentru a duce la îndeplinire masacre de proporţii în aer liber, în unele cazuri fiind împuşcaţi până la 33.000 de oameni într-o singură zi, ca de exemplu la Babi Yar. Din 1942, conducerea nazistă a hotărât punerea în aplicare a Soluţiei Finale (Endlösung), genocidul evreilor europeni, şi mărirea ritmului şi proporţiilor uciderilor. În veme ce în lagărele de concentrare şi în lagărele de muncă erau întemniţaţi inamicii politici ai naziştilor încă din perioada de după cucerirea puterii, în 1933, conducerea nazistă a luat hotărârea construirii a şase noi lagăre de exterminare, special concepute pentru uciderea evreilor. Printre acestea, cele mai importante au fost lagărul de exterminare de la Treblinka şi lagărul de exterminare de la Auschwitz. Milioane de evrei au fost strânşi în ghetouri supraaglomerate, de unde au fost mai apoi transportaţi către "lagărele morţii", unde erau gazaţi sau împuşcaţi, de cele mai multe ori imediat după ce erau coborâţi din trenurile de transport.
[...]